Măștile oamenilor

Măștile pe care le folosim zi de zi sunt menite să ne protejeze de ceilalți, de aceea ce noi nu dorim ca aceștia să știe despre noi.
Măștile selectate depind în mare parte de tendința noastră naturală de a fi o victimă sau un torționar/pradă sau prădator.
Textul este preluat din cartea "De ce oamenii buni fac lucruri rele?" scrisa de Debbie Ford(cartea pe care o recomand si care se găsește la editura For You)
"Măștile" folosite de oameni:
Victima
Întruchiparea perfectă a afirmației "Bietul de mine", "Nu-mi vine să cred că iar mi se întâmplă asta", victima, și-a ales calea dureroasă a prăzii neajutorate, care nu se poate da la o parte din calea abuzului.
Poate anticipa o situație negativă, dar care în loc s-o evite, intră direct în ea pentru a se asigura că mai poate purta o vreme coroana sa de victimă absolută.
Datorită unor răni de la vârste fragede, victimizată poate de multe persoane din jurul ei, victima și-a petceluit soarta prin credința decurajantă că nu are putere și că lumea este un loc de suferință.
Victima adoră și detestă în același timp mila oferită de cei din jurul ei. Adoră mila pentru faptul că primește atenție și o detestă prin faptul că trăiește o stare de stres și anxietate.
Victima se deghizează în persoana capabilă, de succes însă, ea însăși nu se poate de propriile realizări datorită credinței sale profunde de "Bietul de mine."
Provocarea sa este să-și asume responsabilitatea pentru modul în care gandește și privește situațiile nefericite din viața ei. Pentru a străpunge această mască, cel care o poartă trebuie să fie sincer și să admită faptul că nu merită să joace acest rol.
Teroristul
De obicei sunt persoane extrem de gălagioase și de insistente, chiar agresive. Sunt acei puști care, la locul de joacă îi necăjesc, îi agresează și îi arată cu degetul pe ceilalți, iar în lumea adulților sunt acei oamei ce folosesc controlul, intimidarea și amenințările pentru a obține ceea ce își doresc. Teroristul caută să obțină ceea ce vrea, când vrea el și nu se gândește de două ori, dacă să folosească intimidarea pentru acest lucru. El domină și controlează cu forța, iar arma sa secretă este frica celorlalți. Întrucât, în interiorul său este controlat de frica profundă de a fi dominat sau controlat, el înțelege totul la nivel intuitiv profunzimea pe care o are frica din cei pe care îi întâlnește. Are niște instincte de supraviețuire foarte bune, cu ajutorul cărora îi depistează pe cei slabi și îi vânează pe cei despre care știe că le lipsește curajul sau puterea de a i se opune. Chiar dacă dă impresia că e puternic, în interiorul său este nesigur și suferă de sentimentul profund de a fi imperfect.
Teroriștii sunt niște lași deghizați. Fiind speriați de moarte că nu se pot ridica la înălțimea unei situații, încearcă să compenseze prin înfrângerea celorlalți.
Îi este rușine că: este slab, speriat, nesigur, lipsit de putere, învins, laș.
Provocarea sa este: de a înțelege că, deși prin forță poate obține o victorie de scurtă durată, astfel, își va face mulți dușmani. Dacă reușește să-și accepte slăbiciunea, să admită că este vulnerabil și lipsit de putere, se va plasa pe o poziție de putere autentică.
Agresorul
Agresorii sunt persoane rănite și tulburate, care preferă să-și petreacă timpul rănindu-i pe ceilalți. Aceștia sunt răi, manipulatori, dominatori, disprețuitori ți răzbunători.
Agresorii sunt ființe care îi distrug pe ceilalți la nivel psihologic și emoțional. Părțile negative din ei pe care nu le pot asuma, le proiectează în victimă. Ei trăiesc pentru a-și satisface sentimentul că sunt mai buni și mai puternici decât altcineva.
Ceea ce îl face să fie periculos pe Agresor, este capacitatea lui de a se deghiza în diverse roluri: rolul filantropului, al liderului religios, soțului responsabil, al omului bun.
Provocarea sa este de a recunoaște răul pe care îl provoacă actele sale. Pentru a se putea vindeca, trebuie să recunoască faptul că, prin eliberarea furiei asupra celorlalți, nu se realizează decat o descărcare temporară a presiunii din interiorul său. Trebuie să invețe să-și descopere propria valoare, altfel, nu-i va păsa de răul pe care îl provoacă altora.
Durul
Scutul Durului este o inimă împietrită prin care își protejează copilul furios din spatele propriei măști. El este prea detașat pentru a-i păsa de ceilalți, prea aspru pentru a crea o legătură din inimă. Este un prădător auto-intitulat, care folosește scuza că viața l-a doborât, că a crescut prea repede sau că i-a fost răpită copilăria. Dacă ar purta un mesaj tatuat pe frunte, acesta ar fi: Nu te pune cu mine! Spre deosebire de Terorist, Durul nu caută în general să-i facă pe ceilalți să se simtă prost. Vrea doar să fie lăsat în pace și se va lua de tine, numai dacă se simte amenințat sau îi stai în cale.
Acesta este tipul cel mai des întâlnit în biroul de judecată sau închisori, pentru că este prea dur să-i pese de reguli, pe care le încalcă ori de câte ori vrea sau are nevoie.. Dacă este bărbat, acesta se fălește că e bărbat de bărbat, iar dacă este o femeie, feminitatea sa este bine ascunsă în spatele unui exterior impenetrabil. Aceștia sunt oameni motivați de sentimente de lipsă de putere și de tristețe profundă în ceea ce privește modul în care s-a dovedit a fi viața lor.
Îi e rușine că este: lipsit de putere, slab, dependent, vulnerabil, plângăcios, o dezamăgire.
Provocarea sa este: de a descoperi sentimentele vulnerabile ce se ascund sub această mască. Deși această mască știe să țină la distanță oamenii și experiențele potențial dăunătoare, ține departe și iubirea, succesul, intimitatea, ceea ce duce la o și mai mare izolare. asacest tip își poate concentra impulsurile de protecție într-o direcție mult mai sănătoasă, stabilind granițe serioase prin care să-și protejeze inima rănita, fără a o împiedica însă să experimenteze întreaga gamă de emoții omenești, dintre care și iubirea.
Salvatorul
Este cel care are nevoie în permanență să aibă grijă de cineva și care are nevoie ca altcineva să depindă de el.
Afirmație specifică Salvatorului: "Of, dacă măcar m-ai asculta". El este primul care să dea sfaturi, să ofere remedii, să consoleze, să ajute, pentru a se asigura de faptul că, oferind ceva, va primi la schimb altceva. Face un bine condiționat. Pare a fi omul altruist, insă intențiile sale, sunt complet egoiste.
Este dispus să-si foloseasca toate resursele avute la dispoziție(temporale, financiare sau de altă natură) pentru a face bine altora. Acesta se hrănește din energia primită în urma unui lucru bun făcut altuia.
Tipul salvatorului, consideră că a face bine, este unica metodă de a primi iubire, atenție din partea celorlalți.
Persoana care adoptă această mască, a găsit o cale de evitare a propriei dureri, "ridicându-se deasupra" - asumându-și responsabilitatea pentru tot ce îi stă în putere ca să imbunătățească lucrurile.
O cale sigură de a identifica masca Salvatorului, este prin a-i pune intrebări legate de viața personală. Aproape de fiecare dată se va autodefini în relație cu cei de care are grijă.
Provocarea sa constă în faptul că trebuie să conștientizeze că se identifică tot timpul cu ceea ce oferă și ceea ce face și că, prin acest rol, încearcă să-și satisfacă nevoile emoționale.
Cel care face altora pe plac
Deși comportamentul său își are rădăcina în egoism, în esență este un om bun, iar nevoia de a-i mulțumi pe alții este, de obicei, un ajutor pentru altcineva.
Cei care fac altora pe plac, pot fi victime ale altor tipuri de prădători și le este rușine de faptul că locul ocupat în lume este unul nemeritat. Sentimentul că nu primesc dragostea și aprobarea altora, îi lasă cu nevoia acută de a le demonstra că sunt valoroși. Din păcate, ideea despre ei înșiși că nu sunt destul de buni, îi impiedică să-i audă pe cei care le aprobă valoarea ca oameni. Acesta este în esență autosabotajul lui - face numai lucruri bune însă are incapacitatea de a-i auzi ceea ce și-ar dori ceilalți de la ei.
Provocarea lor constă în a recunoaște faptul că tot ceea ce fac bun este o modalitate de a-și hrăni propria nevoie de a se simți importanți și indispensabili.
Odată ce înțeleg că menirea lor nu este de a-l mulțumi pe altul, își pot concentra atenția asupra singurei persoane pe care o pot mulțumi cu adevărat: ei înșiși.
Băiatul simpatic
Întrucât îi lipsește tăria de a cere ceea ce dorește în mod direct, acesta își ascunde dorințele și le arată celorlalți faptul că el este de ajutor.
Cândva. Băiatul simpatic, era un tip îndrăzneț, spunea pe față ceea ce își dorește, fapt ce s-a dovedit a fi un eșec, mai ales în raport cu femeile, astfel încât a învățat să-și păstreze pentru sine părerile și emoțiile neprelucrate. Odată cu vârsta, găsește tot mai puține locuri în care să-ți manifeste sentimentele, motiv pentru care este predispus la acte pasiv-agresive, accese de furie, rare, dar dure, care, de obicei sunt exagerate pentru situația respectivă.
Dacă are ocazia și nu-l vede nimeni, Băiatul simpatic se va delecta cu anumite lucruri care nu-l mai fac atât de simpatic pe cât era.(uneori le poate tăia calea unora in trafic, își poate înjura soția, copii pe sub mustață, ba chiar întreține fantezii despre violență, adulter, terorism - băiatul simpatic se eliberează temporar de presiunea măștii sale).
Provocarea sa este de a face pace cu sinele său egoist, mânios și, uneori, răutăcios. Următorul pas este de a învăța sa fie direct atunci când își dorește ceva și să nu mai aștepte ca lucrurile să se rezolve ca prin farmec iar binele pe care îl face, să fie autentic, făra un preț anume și să se preocupe în principal de propria viață.
Singuraticul
Este cel ce se retrage frecvent în izolarea rece, ca metodă de a-și ignora problemele emoționale. Singuraticii trăiesc cu teama că sunt imperfecți, neadecvați și că nu au un rol important în viața nimănui.
Singuraticul este cel care stă mereu, într-un colț, preferă să iasă pe ușa din spate, pentru o evadare rapidă în lumea lui privată, unde simte că se află in afara oricărui pericol.
Îi este rușine că e: imperfect, bolnav, rănit, îngrozit, un paria, singur, că nu merită să fie iubit.
Provocarea lui este: de a recunoaște că, în realitate, este singur și trebuie să-și recunoască sieși faptul că are nevoie de ajutor. Nu se poate izola la infinit și trebuie să ignore vocea care îi spune că este mai bine să se izoleze.
Șarpele blând
Este un șarlatan, întrucât dă impresia că ar fi inofensiv. Atitudinea lui tăcută este dezarmantă și chiar îi face pe ceilalți să-l compătimească pentru faptul că este atât de interiorizat. De obicei, este cordial, dar nu foarte prietenos, până nu se convinge că "prada" e sigură. Este posibil să dezvăluie informații despre afacerile sau talentele lui, într-un mod aproape modest, făcând aluzie la oportunități disponibile doar pentru câțiva norocoși. Conduita sa îi transformă într-o pradă ușoară, pe toți care au nostalgia zilelor bune din trecut, a timpului când respectul și onoarea erau considerate bunuri de preț și, de îndată ce își găsește o cale de a intra în viețile acestor oameni, va găsi și o modalitate prin care să le fure ideile, banii, relațiile sociale, demnitatea. Feriți-vă, deoarece inocența sa aparentă acoperă un morman de minciuni. Adeseori, se consideră un om deștept, însă această mască nu face decât să acopere faptul că este dependent, netalentat, nepotrivit și incapabil de a se descurca de unul singur.
Șarpele este un prădător care se deghizează adesea în pradă - proverbialul lup cu blană de oaie. Este viclean, manipulator șiret și meschin. Adeseori, este reținut la vorbă și se va preface că este sensibil și vulnerabil, ca truc prin care să vă câștige încrederea. Este "alunecos" și greu de descifrat, întrucât se ascunde în spatele unei măști de nevinovăție și se străduiește din greu să-i facă pe ceilalți să se simtă în siguranță, timp în care el își calculează următoarea mișcare. Sentimentele sale neconștientizate de invidie și de lipsă de valoare îi alimentează dorința de a părea o persoană de încredere și inofensivă - dar aveți grijă, că, în realitate, nu este așa.
Îi e rușine că este: neînsemnat, lipsit de importanșă și de putere, incapabil, neadaptat, escroc, mincinos.
Provocarea sa este: de a recunoaște că nu este atât de neveninos. Întrucât se poate să se fi auto-convins că este o victimă nevinovată, principala provocare a Șarpelui - și cea mai dificilă - este de admite că, în realitate, este un prădător. Trebuie să fie foarte atent la dialogul intern și să-și observe propriile intenții. Șarpele blând trebuie să se surprindă singur în momentul în care își calculează urmatoarea mișcare. Declararea adevărului va fi cea mai mare provocare, pentru că este un maestru al înșelătoriei. Dacă este sincer în legătură cu ceea ce vrea, va fi forțat să iasă din ascunzătoare și să-și descopere puterea autentică și adevărata valoare.
Nonșalantul
Persoana care poartă această mască se străduiește teribil de mult să-i convingă pe ceilalți că totul este în regulă, că nu are nicio grijă și că totul se află sub control. Motto-ul lui este "Totul este bine. Care-i problema?" și este convins că nu trebuie să se schimbe, pentru că totul este exact așa cum se cuvine, chiar dacă cei din jurul său sunt furioși, supărați sau demoralizați. El pare indiferent, prea preocupat de activitățile lui, pentru a fi implicat în evenimentele din exterior, ceea ce-i face pe ceilalți să-l felicite pentru cât este de relaxat și de lipsit de griji.
În spatele exteriorului său calm, se află credința dureroasă că nu este capabil să facă față imprevizibilului adus de ceilalți oameni - si de lume, în general. Sub această masca, se află un sentiment de mare incapacitate de a face față conflictului sau negativității. În momentul în care se întâlnește cu un prieten, un membru de familie supărat sau un client nervos, el afișează un zâmbet calm, nefiind dispus să lase ca problemele celorlalți să-l facă să renunțe la detașarea sa emoțională.
Nonșalantul este, în realitate, un mincinos care poate foarte ușor să se înșele și pe el însuși și pe ceilalți, în legătură cu ceea ce simte cu adevărat. Dacă și-ar cunoaște propria nemulțumire, durerea, mânia sau alte emoții "grele", ar deschide și ușa părților întunecate ale celorlalți.
Îi e rușine că este: incapabil, neputincios, excesiv de sensibil, lipsit de control, laș.
Provocarea sa este: să devină realist și să accepte lumea, cu toate imperfecțiunile ei. Întrucât este atât de presat de nevoia de a părea perfect. Ar trebui să încerce să acorde mai puțină atenție aparențelor și ceva mai multă experiențelor interioare. Trebuie să fie dispus să înfrunte teroarea pe care o simte, în momentul în care crede că își pierde stăpânirea de sine și să încerce să mai renunțe la control. Acest tip va înțelege în scurt timp că trăsăturile pe care le-a considerat la el ca fiind cele mai mari defecte, în realitate îl fac să se simtă mai uman și îl ajută să se apropie mai mult de cei care îl îndrăgesc.
Martirul
Martirii lucrează întodeauna din greu ca să salveze lumea și se sacrifică pentru binele celorlalți. Apoi, își așează lumea pe umeri, pentru că în interiorul lor cred ca toți ceilalți sunt fie incompetenți, fie de-a dreptul idioți. Prin munca pe care o depun - fie pentru a salva lumea, sau doar propria familie - se simt superiori, întrucât sunt eroii auto-intitulați ai acestei lumi. Deoarece cred cu adevărat că totul se va nărui, dacă nu fac o treabă bună, se forțează singuri să aibă grijă de tot.
Rolul de "sfânt" pe care îl joacă martirul îl face să întreacă măsura și să ceară de la cei din jurul lui, mai mult decât este omenește posibil. Nu vede la ce i-ar servi relația cu oamenii obișnuiți, care nu i se alătură pentru a-i sprijini cauza. Probabil că este cel mai binevoitor dintre prădători, fiindcă abuzează de prada sa atunci când acest lucru servește unei cauze mai mari. Din păcate, răul se rasfrânge asupra lui însuși, întrucât oricât de multe ar face, nu se poate elibera de vina și rușine că nu face destul.
Martirul s-a auto-proclamat centrul propriului său univers. Deoarece este predispus la a deveni egoist și unilateral, în modul țn care își abordează misiunea, cei din jur îl îndepărtează adesea și ajunge să fie profund rănit, pentru că, în opinia sa, el este cel care se străduiește din greu să facă totul.
Martirul are o scuză bună pentru a-i manipula pe ceilalți - el face totul în numele creării unei lumi mai bune, sau a unui cămin mai bun. Martirul le știe pe toate și se crede deasupra tuturor celorlalți oameni, incompetenți în opinia sa. Nevoia de a-i fi apreciată valoarea îi dă un caracter aspru, pe care îl ascunde cu pricepere.
Îi erușine că este: iresponsabil, egoist, necontrolat, neputincios, de înlocuit, inutil.
Provocarea sa este: să accepte că intențiile sale nu sunt atât de altruiste sau nobile pe cât îi face pe ceilalți să creadă. Pentru fiecare act de sacrificiu, Ego-ul rănit al Martirului primește o recompensă - fie ca ia forma respectului, a admirației sau a dozei mult așteptate de milă. Recunoscând nevoia sa și anume ca vrea de fapt să fie iubit, Martirul poate fi mai responsabil, alegând în mod conștient ce va face pentru a avea grijă de ceilalți și de el însuși.
Fata cuminte
Fata cuminte face tot posibilul să-i anunțe pe ceilalți ce forță pozitivă este în ea. Este cea care aduce mereu o rază de lumină și un zâmbet drăgălaș și vrea ca toată lumea să știe că ea este o ființă drăguță și manierată, care nu încalcă niciodată regulile. Este primul om care te întreabă ce-ti mai face mama sau copiii, emanând înțelegere și disponibilitate de a asculta și de a încuraja pe cine are nevoie. Fata cuminte nu pierde nici o ocazie de a pune nevoile celorlalți mai presus de ale ei. Este o ființă modestă care știe să nu-și bage nasul unde nu-i fierbe oala și nu are nevoie să iasă în evidență. De fapt, în calitate de tip al prăzii, este programată să nu iasă în evidență. Este cea care aduce prăjituri și aperitive la toate ocaziile și se oferă apoi să strângă totul după ceilalți. Dar, la fel de bine poate să fie cea care are o legătură amoroasă cu soțul altei femei, în tim ce se preface că-i este prietenă.
Este atât de devotată acestei imagini de sine, încât își proiectează masca asupra familiei, prietenilor, colegilor.De cele mai multe ori refuză să vadă realitatea care ar părea negativă. Nu vrea să vorbească de situații conflictuale și evită sentimentele de gelozie, de răutate sau de furie. Sub masca sa ordonată, există teama de propriul caracter neordonat și imprevizibil și închide ușa oricărui lucru care nu se potrivește cu imaginea ei de sine.
Îi e rușine că este: imperfectă, neatrăgătoare, nerespectată, înșelătoare, rea.
Provocarea ei este: să recunoască experiențele pe care le-a avut în primele etape ale vieții, care au făcut-o să creadă că este o fată rea și că pentru a fi iubită și acceptată trebuie să proiecteze o imagine de bunătate și de perfecțiune. Odată privite în față aceste aspecte, Fata cuminte își poate revendica puterea personală și poate trăi niveluri mai autentice și mai satisfăcătoare ale exprimării de sine
Fanul oficial
Acesta tânjește după un stil de viață plin de faimă, însă îi lipsește fie talentul, fie carisma de a și-l crea singur. Așa că, se lipește de o persoană îndrăgită de toată lumea și se bucură de popularitatea, faima și notorietatea acesteia. Fanul oficial poate fi găsit în rolul asistentului personal, al membrului din anturaj, al protejatului, al discipolului devotat, al fanilor în general sau al mamei aflate mereu alături de copilul său genial. Acești oameni sunt atrași în mod irezistibil de lumina altuia și, chiar dacă solicită rolul secundar, ceea ce-și doresc cu adevărat este să pună mâna pe rolul principal. Fanul oficial este un prădător care se hrănește cu succesul altor oameni.
Dorința sa secretă este să fure identitatea cuiva. La nivel conștient sau inconștient, Fanul oficial începe să imite persoana admirată, preluându-i convingerile, comportamentele, ticurile sau stilul personal. Poate fi găsit scotocind prin birolul acelei persoane, împrietenindu-se cu prietenii ei sau schimbând date de contact cu asociații acesteia, în speranța că va fi si el remarcat. Își începe cariera sprijinind si ajutând, însă invidia Ego-ului său rănit îl face să depășească granițele unei prietenii sau a unei relații profesionale sănătoase. Fiind convins că va pierde din putere sau oportunități dacă va renunța la a-i sprijini pe alții, Fanul oficial se străduiește să-și asigure un loc de neînlocuit în viața lor.
Acesta lucrează cu seriozitate și plăcere atunci când se află în prezența unei persoane cu un statut social mai important decât al său, însă poate fi nepoliticos și arogant cu pe care îi consideră mai prejos. De fapt, caracterul său dual este trăsătura lui principală. Majoritatea starurilor, actorilor, politicienilor și directorilor de companii au în urma lor o trenă de astfel de oameni, care se bucură de realizările lor și, în secret caută să și le rerevendice.
Ii e rușine că este: mai puțin bun, mai prejos decât alții, pe locul doi, netalentat, nesigur, banal, șiret.
Provocarea sa este: de a ieși din umbra persoanei pe care a susținut-o și să realizeze ceva prin propriile puteri. Pentru a face acest lucru, trebuie să recunoască faptul că s-a hrănit cu energia altuia pretinzând că este a lui. Trebuie să riște, în cele din urmă și să renunțe la rolul celui care lucrează pentru o persoană importantă. Trebuie să exerseze smerenia, dacă vrea să vindece rana profundă care îi spune că nu este suficient de bun așa cum este. Va fi respectat abia atunci când el însuși își va acorda respectul cuvenit.
Veșnicul optimist
Acest om pare că este mereu într-o stare de euforie. Știi mereu când intră într-o încăpere, pentru că zâmbește în exces și este cam nerăbdător să creeze legături cu ceilalți. În versiunea masculina, este cel care probabil că te va îmbrățișa puțin prea tare sau prea mult, iar palma sa ultra-prietenească, pe care ți-o pesnește peste spate țn semn de salut, se poate să-ți lase urme. Spunând mereu povești amuzante, glume și ținându-se numai de șotii, se poate să-i compleșească pe toți cu exuberanța lui exagerată.
Poate ați întâlnit în liceu și varianta feminină, pentru că multe majorete săltărețe poartă această mască. Ca adult, această femeie aduce cu ea găleți de extraenergie, oriunde ar merge. Vocea ei este, de obicei, mult prea ascuțită și prea tare și poate da senzația că e cu zece ani mai tânără decât este în realitate
Pentru Veșnicul optimist, a fi fericit a devenit un sport competitiv. Vrând să demonstreze că este cea mai veselă, prietenoasă, iubitoare persoană din încăpere. Veșnicul optimist atrage atenția asupra sa și deturnează fiecare conversație prin răspunsurile sale exagerate.
La orice spun ceilalți, el adaugă alte o sută de cuvinte. Dacă ceva e bun, el zice că este cel mai bun. Dacă exprimă recunoștință, îți mulțumește de nenumărate ori. Temându-se că nu merită să fie iubit, se forțează să pară fericit și să devină sufletul petrecerii. Se poate observa o tentă de stres în râsul său forțat. El este prefăcut, nesuferit. Pentru alții poate fi de-a dreptul epuizant să stea în preajmqa lui.
El zâmbește chiar și când vorbește de lucruri triste. Cantitatea de fericire pe care se simte forțat s-o exprime este direct proporțională cu tristețea pe care o ascunde.
Îi e rușine că este: trist, resemnat, pesimist, deznădăjduit, respins, disperat, o persoană care nu merită să fie iubită.
Provocarea sa este: de a accepta că viața nu este întodeauna lapte și miere. Masca acestui om este greu de dat la o parte, pentru că mulți consideră că a fi mereu fericit este un exemplu demn de urmat. Acest tip susține cu putere că nu poartă nici o mască. Pentru a-l ajuta să vadă în spatele măștii, eu îi cer să petreacă zece minute în fața oglinzii, în timp ce își face numărul "Sunt cel mai fericit!" Trebuie să încerce să fie el însuși și să înțeleagă pe deplin că va fi iubit, acceptat și înțeles, exact așa cum este el. Trebuie să găsească acea liniște în care să poată simți durerea, jena sau disconfortul pe care îl maschează prin exuberanța sa falsă și să-și dea voie să afle cine este el, cu adevărat.
Intelectualul
Cunoașterea și informațiile reprezintă și moneda de schimb și arma Intelectualului. Această mască este creată în urma unei experiențe din copilărie, când cel implicat a rămas cu credința că este prost, neînsemnat, incompetent. Cei care poartă această mască - persoane rănite emoțional și care evită orice sentiment dureros - se protejează în spatele unor straturi groase de superioritate și moralitate. Chiar dacă nu are educația pe care o pretinde, Intelectualul este binecuvântat cu o minte ageră și o mare capacitate de a prelucra și digera informația. Se folosește de aceste daruri intelectuale pentru a manipula și a se plasa mai sus decât alții, tratându-i adesesea cu condescendență și superioritate. Acest comportament apare în momentul în care își corectează prietenii, familia și colegii. Chiar dacă Intelectualul nu face aceste lucruri în mod ostentativ, puteți fi siguri că în interiorul său nu scapă niciodată un moment în care să țină evidența greșelilor si a neajunsurilor celorlalți. El este cel care are dreptate și le știe pe toate, îmbrăcând totul într-o aroganță specifică.
Intelectualul trăiește mai mult cu rațiunea, pentru că se crede deasupra dezordinii aduse de emoții. Preferă să rămână detașat, bazându-se mai mult pe logică decât pe sentiment atunci când acționează și ia decizii. Foarte rar ăși va permite să se implice emoțional. Îm schimb, preferă să intre în așa-zisele discuții care pun accentul pe partea rațională a vieții și să-i corecteze pe ceilalți atunci când sunt emotivi sau iraționali. Această persoană stăpânește arta interpretării evenimentelor în așa fel încât să le întoarcă în favoarea sa și, chiar dacă i se demonstrează că greșește, este capabil să conceapă un punct de vedere sau un cadru pentru acea situație care să dovedească, în cele din urmă, că a avut dreptate.
Să nu vă așteptați să vă apropiați prea mullt de cei care poartă această mască. Într-o relație, acest om își ține partenerul la distanță - cel puțin la nivel emoțional. Incapabil de a înțelege sau de a se apleca în mod eficient adupra sentimentelor(personale și ale celorlalți), dă impresia că e neinteresat și distant. Uneori, poate da dovadă de grijă, atenție și chiar compasiune - dar asta doar atâta vreme cât simte că este în siguranță și că deține controlul. Daca simte că cineva îi poate străpunge masca bine lustruită, se va retrage imediat la adăpostul unei fortărețe a logici mentale. Odată ce a luat o decizie, este foarte greu - dacă nu imposibil - ca cineva să-l facă să se răzgăndească. Cea mai mare frică a sa este că în spatele măștii sale de intelectual, se va descoperi că trăiește încă un mare idiot al lumii.
Îi este rușine că e: incompetent, mai prejos decât ceilalți, fricos, prost, idiot, o persoană cu probleme emoționale.
Provocarea sa este: de a nu se mai baza exclusiv pe structura sigură, ordonată și rigidă a minții raționale și să-și dea voie să se aventureze în lumea imprevizibilă, dezordonată, riscantă și de cele mai multe ori înfricoștoare a emoțiilor și a inimii. Trebuie să ajungă să înțeleagă că adevărata cunoaștere apare când suntem capabili sa creăm legături intime și emoționale, prin echilibrarea minții cu inima. Ieșind din fortăreața sa mentală și devenind receptiv la ideile și sentimentele celorlalți, cel care poartă această mască poat începe să dezvolte o adevărată compasiune și intimitate.
Supradotatul
Este în general o persoană de succes, tot timpul ocupat, compleșit de evenimente și cu mai multe angajamente decât poate să implinească. Se mândrește de cate proiecte se poate ocupa în același timp.
Oricât de multe ar face, este rar mulțumit. Foamea sa pentru succes nu este niciodată satisfăcută.
Sentimentele lui de lipsă de valoare îl determina să câștige mereu, cu orice preț, chiar dacă asta inseamnă să-l bage pe altul la apă.
Acești oameni, suferă în general de megalomanie - un semn sigur al firii lor de prădător. Sunt motivați numai de rezultate și nu pot accepta refuzuri.
Sunt perfecționiști, iar disprețul față de mediocritate îi obligă să controleze fiecare detaliu și să devină extrem de autoritari.
Supradotații consideră că merită să aibă parte de servicii mai bune, un stil de viață mai bun și mai multe beneficii din partea celor din jur.
Îi e rușine ca este: lipsit de valoare, mai prejos decât alții, plictisitor, mediocru, inutil, speriat.
Provocarea sa este: de a nu se mai defini prin ceea ce face, prin realizări. Trebuie să invețe să se oprească și să se bucure de roadele propriei munci. De îndată ce înțelege că realizările sale nu-l fac mai deosebit, este liber să trăiască momentul - nu ca o măsură a propriei valori, ci ca o ocazie de a trăi și de a se bucura de viață. Trebuie să-și găsească propria valoare, în lipsa privilegilor aduse de realizările personale.
Seducătorul
Este amantul carismatic, care poate topi cu un zâmbet, până și cel mai puternic mecanism de apărare. Acești oameni sunt experți în manipulare, folosindu-se mereu de slăbiciunile altora pentru a obține o favoare. Știu să-i evalueze pe ceilalți și să vadă cine are nevoie de puțină dragoste, atenție sau speranță, folosind apoi această informație ca arma, cu ajutorul căreia să deschidă ușa inimii sau portofelul cuiva. Sunt persoane versate, bine educate, care au călătorit mult și care pot deveni cel mai bun prieten al vostru - un confident căruia să-i împărtășiți toate secretele. Însă ar fi bine să fiți precauți, deoarece Seducătorul este un prădător. Înainte să vă dați seama, el caută să vadă cum poate să ajungă în patul, inima, afacerea sau contul vostru bancar.
Șiretenia este una dintre cele mai înșelătoare trăsături ale sale. Nici nu vă închipuiți că Seducătorul ține evidența a ceea ce mâncați, a locurilor de unde vă faceți cumpărăturile și a filmelor preferate, asftel încât să poată folosi aceste informații mai târziu. Cu atitudinea lor plăcută, dar șireată chiar ostilă, reușesc să pună stăpânire pe buzunarele voastre. Adeseori sunt niște escroci pricepuți și nu ezită să vă mintă sau să modifice adevărul - totul în numele încercării de a vă face să aveți o părere bună despre voi înșivă.
Îi este rușine că e: inferior, lipsit de valoare, de putere, neînsemnat, mediocru, nedorit.
Provocarea sa este: de a recunoaște că, deși are carisma cu ajutorul căreia o poate lua pe calea cea scurtă, pentru a obține ceea ce vrea, nu se va simți împăcat cu el însuși, atâta vreme cât îi va vâna pe ceilalți. Poate are nevoie să-și analizeze trecutul - până la momentul când a decis că cea mai bună cale pe care poate obține succes este de a-i fraieri pe ceilalți. Calea spre întregire este să admită că nu are o părere bună despre el însuși, să se straduiasa să spună adevărul și să cultive sentimente de valoare de sine, făcând alegeri corecte.
Depresivul
Este melancolicul grupului - o persoană urmărită în permanență de tristețe și greutăți. Caută mereu să-și găsească defectele de comportament și este un expert în reprimarea și acumularea emoțiilor nocive. Mânia neprelucrată și profunda dezamăgire față de lumea exterioară și a celor care o locuiesc, sunt "vinovații" care îi distrug starea de spirit și îl îndepărtează de visurile lui. Fără să-și dea seama, el se agață de un trecut care l-a trădat și, în acest proces, evită orice lucru bun care i-ar putea ieși în cale. Se teme de viitor și de faptul că nu i-ar putea face față, astfel încât, la nivel subconștient, alege să rămână agățat de durerea pe care o cunoaște, pentru a nu se deschide în fața noului, riscând să fie întâmpinat de o suferință necunoscută. Cu alte cuvinte, răul cunoscut este mai bun decât cel pe care nu-l știe.
Depresivii sunt dependenți de nefericire - de propriul dialog interior negativ(care sună în genul: Ce-i cu mine? De ce tocmai eu? Săracul de mine. N-ar fi trebuit să mi se întâmple mie. De ce nu primesc niciodată ceea ce mi se cuvine?)
Acești oameni devin prăzile altora, pentru că ei înșiși și-au înăbușit instinctele și natura autentică, înlocuindu-le cu o fantezie lipsită de speranță, cu un final nefericit. Puteți recunoaște Depresivul după fața sa lungă și lipsită de entuziasm. Întrucât nu crede că există și pentru el noi ânceputuri, îi este greu să se despartă de trecut și să meargă înainte. Cândva, în cursul vieții lor, aceștia și-au vândut sufletul pentru a fi plăcuți, iubiți sau incluși în diverse medii, iar acest lucru nu s-a întâmplat. În mintea lor, viața le-a întors spatele, iar Dumnezeu fie nu există, fie i-a abandonat. Le-a fost prea greu să facă față emoțiilor dureroase, astfel încât au făcut singurul lucru pe care știau să-l facă: le-au reprimat, le-au ascuns și s-au retras din lume.
Depresivul chiar asta este - deprimant - întrucât nu poate vedea altceva înafară de lumea îngustă și întunecată, pe care și-a creat- o pentru el. Posibilitățile care există pentru viitorul său sunt șterse de incapacitatea lui de a vedea ce-l așteaptă dincolo de granițele tristei povești pe care o trăiește în interior. Simțindu-se deznădăjduit și singur, se ascunde în propriile răni și, pășind cu pesimism prin viață, poate nutri o singură speranță: cea de a supraviețui.
Îi este rușine ca e: pierdut, rănit, respins, abandonat, incurabil, neajutorat.
Provocarea sa este: de a recunoaște dialogul negativ și repetitiv, pe care îl ascultă oră de oră, zi de zi și de a-l opri. Trebuie să-și înfrunte cu curaj emoțiile dureroase și să-și permită să-și exprime energia nocivă, negativă, care curge ca lava unui vulcan sub suprafața depresiei sale și care, de multe ori, erupe cu mulți ani după ce a avut loc trauma emoțională. Dacă își eliberează emoțiile acumulate, Depresivul poate ajunge să trăiască din nou întreaga gamă de sentimente, să ierte și să meargă mai departe. Trebuie să se străduiască să se înconjoare de oameni pozitivi și să creeze o nouă viziune pentru viața sa. Salvarea îi poate veni din implicarea în a lucra cu cei mai puțini fericiți ca el.
Măscăriciul
Acest om este primul care va face haz de necaz.
Chiar dacă poate fi înzestrat cu un bun simț al umorului, cel care poartă această mască a învățat să folosească umorul ca mecanism de apărare, iar acum este o reacție automată, asupra căreia deține un foarte puțin control conștient. Fiind foarte incomodat de propria sensibilitate și speriat că intimitatea va duce, în mod inevitabil la o respingere, Măscăriciul are tendința de a face aproape orice pentru a împrăștia realismul momentului. Întrucât nu poate accepta ambiguitatea propriilor emoții, nu are capacitatea de a stabili o legătură reală cu ceilalți. Interacțiunile sale sunt menite aproape întodeauna să-l ajute în planurile lui și să-i facă pe ceilalți să-l îndrăgească și să-l perceapă drept o persoană simpatică și agreabilă. În felul acesta, ascunde cât de inconfortabil se simte pe lângă alții.
Dacă, uneori, umorul lui pare a fi lipsit de tact, acest lucru se întâmplă deoarece nu este atent la ceea ce-l înconjoară și nu poate interpreta deloc starea celor din jur. Întrucât se concentrează atât de mult pe a-i distra pe ceilalți, își pierde capacitatea de a discerne dacă modul în care se comportă este adecvat situației în care se află. După ce reușește să stârnească o reacție a celor din jur - chiar și o reacție negativă - Măscăriciul simte, pe moment, că deține controlul și că, astfel este în siguranță. Se poate ca masca socială a Măscăriciului să se fi format în urma unei relații cu un părinte extrem de critic, de serios sau de sever- în perioada copilăriei, când a descoperit că a fi amuzant era un mod de a se asigura că este îndrăgit și de a atrage atenția.
În pofida fațadei sale optimiste, în spatele măștii, Măscăriciul este, în realitate, foarte trist. El lucrează fără oprire ca să câștige iubirea, acceptaea și prietenia celor din jur. Chiar dacă pare fericit și bine adaptat, de multe ori se comportă foarte neadecvat. Adevărata tragedie este că până și atunci când reușește să-i impresioneze pe ceilalți, Măscăriciul nu se simte niciodată recunoscut și apreciat pentru cine este el, cu adevărat, în spatele măștii pe care o poartă. Cu toții am auzit poveștile despre tragica viață a celor mai amuzanți oameni din istorie. În cazul cel mai fericit, Măscăriciul este un interpret, o persoană care se întreabă mereu dacă va fi iubită și după ce spectacolul său ia sfârșit.
Îi e rușine că este: neplăcut, plictisitor, lipsit de valoare și autenticitate, diferit, un rebut, banal.
Provocarea sa este: masca lui nu-i asigură iubirea căutată și că, atâta vreme cât masca deține controlul, nu-și va satisface nevoia mai profundă de apropiere autentică. Trebuie să înceapă să creadă că merită să fie iubit, fie că este sau nu amuzant sau interesant. Încercarea lui este de a se concentra mai mult pe a asculta decât pe a vorbi, pentru a-i da voie expresiei sale mai autentice să iasă la suprafață.
Mai presus de toate, Măscăriciul trebuie să-și accepte întregul spectru de emoții interioare - altfel, împotrivirea și disprețul pe care le simte față de trăsăturile sale umane îl vor face să se ascundă din nou. Trebuie să caute și să găsească o valoare de sine care să nu se raporteze exclusiv la umorul său.