Eu îți scriu… nu știu exact cum să încep, dar am să mă descurc cumva.
Obrazul se lungește, se îngroașă și se amestecă în tot. Indiferent de amestec. Că-i de-un singur fel sau asortat.

Vrei să-mi arăți că poți. Și eu pot, dar n-am chef. Te las pe tine să-ți înșirui știința despre tot, te las pe tine să iei liftul spre socluri înalte. De carton până la urmă. Te las pe tine să fii oriunde ți-ai dori.

Ca hamsterul te învârți în roata ta. Totul pare să fie o iluzie. Mai puțin și cea în care te trosnește din plin trenul. Dar totuși, parcă și aceea a fost ceva efemer. Ai fost o iluzie a infinitei existențe de pe pământ. Existență ce nu a are un final, dar ia mereu altă forme.

Fiecare formă există într-o iluzie. Și într-o buclă. Că suntem noi, animalele, plantele, pământul sau universul. Este vorba de o buclă în tot… iar noi facem parte din ea. Iluzia că suntem și bucla de a rămâne în credințele noastre. Reluăm totul la nesfârșit.

Oricum, te las pe tine să explici mai bine. Pentru tine, știința este o joacă. Tu le știi pe toate. De aceea ești om. Tu ai să le înduri și pe toate. Tot pentru că ești om.

Nu-mi amintesc nimic dinainte să exist. Pentru cei de atunci de dinainte de mine, nici măcar o iluzie nu eram. Ce am să știu eu oare după?

Totul e o iluzie. Va fi și iluzia că voi mai fi după. Poate doar să-mi alin dorul de cei dragi, plecați. Să mă simt mai bine cu ideea cum că ei mă veghează.

Uneori bat câmpii și-mi imaginez că sunt observată de ei. Alteori revin în forma opusă a ceea ce-mi imaginez. Ambele mele forme de a fi, sunt iluzorii. Știi ce-i real în toate astea? Dorul, iubirea, amintirile celor apuși sau a celor vii. E real pentru mine, perpendicular pentru alții.

Ce cunoaștem? Ce știm de noi? Ce știm dinainte de noi? De unde știm că suntem reali? Doar pentru noi e real. Pentru o scândură de lemn, e totuna.

Cine afirmă faptul că suntem reali pe axa timp-spațiu? Probabil că doar noi. Cine suntem noi, până la urmă?

Pot fi: buclă, platou, obișnuință, placă, disc, cum vrei tu să le numești. Iluzorii sunt toate dar în detaliu, importante pentru fiecare din noi. La rândul nostru, efemeri. Doar iubirea, munca lăsată de noi e reală. E utilă menținerii iluziei vieții. Ai văzut că-ntr-un decor ai de toate necesare supraviețuirii și evoluției tale. Bucătărie, pat, closet, bibliotecă, gadget-uri și altele. Toate s-au datorat muncii altora.

Cred că te-ai obișnuit să ți se aducă laude și aprecieri, nemainteresându-te că le primești.
Cred că te-ai obișnuit să fii sănătos și să faci ce vrei, pentru că poți.
Cred că te-ai obișnuit să fii iubit și poți să te porți cum vrei.
Cred că te-ai obișnuit să citești și să nu aplici nimic.
Cred că te-ai obișnuit ca după ce mergi la wc, să te și speli pe mâini. Sau?

Probabil că nu-i nimic real în tot ce am scris mai sus și aparent, fără o prea mare legătură cu întregul articol, însă cui îi datorez lămuriri?

Mă bucur de faptul că ați citit articolul meu. N-am mai scris demult pentru că nu am mai avut ce câmpi să bat. Acum ce să fac? Iar nu au mai fost cu-minți.