Cuvânt înainte

Toţi ne iubim copiii şi nepoţii şi dorim să le oferim o lume mai bună şi mai frumoasă.

Dar, dacă ne uităm în jurul nostru, percepţia este că nu trăim încă în lumea pe care o visăm pentru ei.

Din tot ce s-a scris în domeniul spiritualităţii, de unde avem diverse mesaje foarte importante, putem constata că, într-o formă sau alta, există un mesaj clar care se repetă constant: nu încerca să schimbi lumea, schimbă-te tu şi lumea din jurul tău se va schimba. De fapt, mesajul se referă la a ne schimba modul în care percepem lumea din jurul nostru şi ceea ce ni se întâmplă. Să nu mai judecăm, să nu mai criticăm şi să nu ne grăbim să punem etichete. Dar, mai presus de asta, să învăţăm să spunem MULŢUMESC, IARTĂ-MĂ , TE IUBESC.

De aceea am scris aceste povestiri şi cele care vor urma. Dacă reuşim să creştem şi să educăm copii frumoşi atât fizic, cât şi spiritual, care vor şti să privească în ei şi să caute acolo răspunsurile şi rezolvarea oricăror probleme exterioare, ei chiar îşi pot crea o lume mai bună în care să trăiască.

În opinia mea, nu există un tipar general valabil pentru o lume bună şi frumoasă, pentru că suntem diferiţi şi valorile după care apreciem ceea ce este în jurul nostru sunt şi ele diferite.

Dar ceea ce putem schimba este modul în care privim lumea din jur, şi dacă o privim cu dragoste şi înţelegere, dacă învăţăm să mulţumim pentru ceea ce avem şi vedem, atunci această lume ne va arăta frumuseţea pe care noi o căutăm în ea şi vom reuşi să trăim în armonie cu tot ce ne înconjoară.

De aceea aş vrea să nu priviţi aceste istorisiri ca pe nişte simple poveşti, ci ca pe exerciţii de gândire pozitivă, exerciţii spirituale care nu se adresează numai copiilor, ci nouă, tuturor. Dacă şi noi ne schimbăm împreună cu copiii şi nepoţii noştri, nu facem altceva decât să le creăm acea lume mai bună pe care ne-o dorim pentru ei.