Cap.2

Petrişor se trezi dis-de-dimineaţă, pentru că era nerăbdător să vorbească cu bunica. Ştia că bunica nu vorbeşte cu el până nu-şi termină treburile prin casă : „Toate la timpul lor” era vorba ei obişnuită.

Petrişor ştia însă cum să o facă pe bunica să mai amâne treburile şi să-i spună ce-l frământa. Se ducea în colţul unde bunica îşi ţinea coşuleţul cu andrele şi ghemul de împletit, îl lua în braţe şi îl punea în faţa bunicii. Atunci când îi aducea coşuleţul de lucru, era semnul că o roagă frumos să stea de vorbă ca între doi prieteni.

Coşuleţul de lucru era poate cea mai veche amintire a lui legată de bunica şi de istorioarele ei care îl fermecau. Întotdeauna bunica povestea, şi povestea curgea lin, la fel ca firul care se deşira din ghem. Când era mai mic, Petrişor credea că acel ghem era magic, acolo îşi ţinea bunica poveştile. Toate erau înnodate în claia aceea mare de lână. El credea că în fiecare seară bunica îi cerea ghemului să-i dea o poveste nouă, şi când ea începea să tricoteze şi să deşire firul, odată cu el venea şi istorioara. Pentru că-i plăceau atât de mult poveştile, de câte ori voia să o roage pe bunica să-i spună una, îi aducea ghemul „cu poveşti minunate”. Când a mai crescut, a înţeles că poveştile nu erau acolo, ascunse în coşuleţul de lucru, dar gestul nu-şi pierduse pentru el magia. Acum însemna „Vreau să stai de vorbă cu mine. Mulţumesc”.

Bunica îşi scoase încet şorţul de bucătărie şi luă coşuleţul din mâinile băiatului :

  • Bine, am înţeles, vrei să vorbim.


Andrelele începuseră deja să-şi facă treaba în mâinile pricepute ale bunicii şi, cu un zâmbet, ea îl îndemnă pe Petrişor să vorbească :


  • Bunico, voi toţi m-aţi învăţat să spun „mulţumesc” atunci când cineva face ceva pentru mine. Aseară, înainte să-mi spun rugăciunea, tu mi-ai spus să-i mulţumesc lui Dumnezeu ca şi când mi-ar fi îndeplinit deja dorinţa, şi nu am înţeles de ce.


  • Dragul bunicii, vezi tu, dacă până acum singurul fel în care l-ai văzut tu pe Dumnezeu au fost doar icoanele din biserică, „pozele lui”, cum le spui tu, în care Dumnezeu arata că noi, oamenii, ai crezut că El se va purta în acelaşi mod ca noi.


  • Nu înţeleg ce vrei să spui, bunico.


  • Hai să-ţi explic. Dacă tu ai nevoie de ceva de la prietenul tău Mircea, mai întâi trebuie să-l rogi să te ajute. El poate să te ajute, dar poate să te şi refuze, pentru că nu întotdeauna poate să facă ceea ce îl rogi tu. Pentru Dumnezeu nu există să nu poată face ceva pentru tine. Dacă crezi asta cu adevărat, atunci e suficient să-i mulţumeşti, pentru că El ne va îndeplini întotdeauna dorinţa sau ne va ajuta la nevoie.


De aceea tu trebuie să-i mulţumeşti înainte, ca şi cum ceea ce ţi-ai dorit s-a împlinit deja.


  • Şi de ce ar face el asta pentru noi, bunico?


  • Pentru că ne iubeşte pe toţi, ne iubeşte aşa cum un părinte îşi iubeşte copilul.


  • Chiar şi atunci când nu suntem cuminţi?


Bunica zâmbi din nou. Ochişorii băiatului scânteiau de nerăbdare :

- Da, dragul bunicii, şi atunci. Tu crezi că părinţii tăi au încetat vreodată să te iubească? Chiar şi atunci când îi superi, ei te iubesc din tot sufletul lor.

- Ce bine! O să mă gândesc mereu la ce mi-ai spus. Ştii, de multe ori mi-a fost frică, atunci când nu am ascultat şi am făcut pozne, că tu, mama, tata, bunicul şi Dumnezeu nu o să mă mai iubiţi. Ce grozav e să ştii că eşti iubit, chiar dacă mai faci pozne uneori!

Mă simt atât de bine, bunico! Şi inima mea e plină de bucurie!

- Vezi? Ai şi început, zise bunica în şoaptă .

- Ce am început, bunico?

- Să vorbeşti cu Dumnezeu

Copilul o privi mirat şi nu înţelegea ce voia să spună. E adevărat că se simţea minunat, faptul că se ştia iubit de toţi cei dragi lui îi umpluse inima de bucurie, dar de vorbit el nu vorbise cu Dumnezeu.

- Ieri ţi-am mai spus că Dumnezeu vorbeşte cu sufletul, cu inima noastră. Adică cu El vorbim prin sentimentele noastre. Când inima ta este plină de dragoste şi bucurie, când mulţumeşti din tot sufletul, atunci stai de vorbă cu EL.

- O, acum am înţeles, Dumnezeu e chiar în inima mea!

- Acolo ai să-l găseşti întotdeauna când vei avea nevoie de El, când vei vrea să-i vorbeşti, direct în inima ta.