/ Pe câmpii

De ce?

Nu renunț la speranța că te voi găsi aici, pentru că și tu mă vei cauta atunci când lumea îți va fi mai *dracă*. Altminteri, dacă-i dragă și nu vei mai vedea pe nimeni în jurul tău, mă bucur cu lacrimi de onoarea distanței și uitării tale. Totuși, mereu îți voi fi aproape, atunci când ceri și când n-ai să mai ai nimic. Așa a fost mereu, suflet drag. De ce? Nu știu.

Mulți vor să vadă florile de pe câmpii, animăluțe pufoase, icoanele cu Arsenic, cântece frumoase de sezon sau clipuri amuzante. Vor să vadă pe pereți lumea unora. Lumea ce lor le-a scăpat printre mâini. Deși eu mă cred mai sus decât alții, totuși nu sunt cu moț. Nu cu unul mai special. Cu toții avem moațe, fie ele roș-albe, galben-albăstrui, oranj, verde sau maro, după caz.

Cine credea că vom fi activi mai mult pe pereți, decât în afara lor? Mereu m-am bucurat de un potențial ascuns prin pereți și platforme de frica lumii reale și de tortura unui ego mai mare, poate decât impresia ta despre tine.

Mi-am supraapreciat puterile de a face totul așa cum vreau eu. Puteri care deja pluteau în derivă, separate unele de altele, formând un nimic. Mi-am recunoscut neajunsurile doar ca să par de caracter în fața ta. Asta fac și acum.

Suflet drag… Eu totul fac pentru mine. Chiar și când te ajut, o fac pentru mine. Important este ca să am eu confortul sufletesc, pentru faptul că am făcut un bine cuiva.

Eu nu sunt un om bun, ci caut să mă simt împlinită prin caracteristici ale bunătății. Felurile noastre de a fi cu alții sunt doar iluzii. Sunt doar trăsături admise de om, pentru a primi acceptarea celorlalți și extrapolând, de a ne asigura astfel perpetuarea propriilor gene și idei. Bunătatea precum și răutatea, sunt elemente adaptative, atât. Nu zic, e de preferat să fii bun și să-i faci pe alții să se bucure. Totuși, noi aici discutam de unde pornește totul. Mă rog, este o opinie atât în calitate de eu, cât și în cea de mine însămi.

Dacă aici pe site era scris „Pentru noi”, era de fapt pentru mine. Pentru mine am început totul. Pentru mine am să continui să fiu așa. Așa cum mă vor sau nu alții. Tu ce faci pentru tine, suflet drag? Încă mai aștepți să mai treacă timpul și alții peste tine, totodată? De ce?

Să îți mai spun un lucru ce pe mine mă terorizează de multe ori…

Forma mea, a ta și a tuturor. Ochii cu care te privesc și mă privești, devin mâncare peste ani și pentru alte viețuitoare. La nivel mental știi acest lucru dar culmea, nu trăiești cu teama că ție ți se întâmplă așa ceva. Ești conștient de tot, dar inconștient în cele mai multe clipe, pentru că te ocupi de treburile de zi cu zi.

Ceasul, ziua și tu însuți, nu mai sunteți la fel ca ora ce-a trecut. Acum nu mai e nimic din ce ai fost ieri. Cu tine însuți nu te mai întorci. Cu cel din trecutul tău și cel ce va urma, cunoașteți despre existența fiecăruia, dar nu vă puteți vedea.

Păreți aceiași ca cei de ieri sau asemănători cu ce veți fi, totuși mereu veți avea un bagaj diferit după voi. Bagaje în care, minut de minut, se mai adaugă câte o țoală, până când schimbarea apare cu totul.

Mulțumesc suflet drag pentru faptul că ai parcurs acest articol. Cu minutele petrecute aici, nu te mai întorci. Timpul a trecut și pentru tine iar o parte din el, mi l-ai dăruit mie, citind ce scriu. De ce? Nu știu.

Chiar dacă, mulțumirile mele sunt fire de nisip și cu toții avem același final, asta am simțit să spun acum.