/ Pe câmpii

Rugină

Caracter ruginit învelit în foiță de aur…

Te îmbeți cu liqueour maro, alegi țoale trendy, șterse de fața prăpăditului care încă îți mai poate zice „Bună ziua!”. Ești cu ațele pe afară și petece snoabe ici-colo, ca alergat de câinii din vecini. Dacă ție îți place...

Nu dai măi omule doi bani pe mine. Mâine poimâine poți deveni plantă în ghiveciul uriaș peste care va trece și câinele meu dornic de chemarea naturii. Nimeni nu știe ce mosorel are.

Ține-ți carcasa întreagă și trăiește sănătos, sufletul curat și n-ai să mai fi nevoit să te ștergi de nimeni, cu niciun preț, lichea.

Te-am văzut când ai trecut. Eu am prezent, între timp. Viitor, nu știu. Nimeni nu știe. Trăiește pentru ce ai și nu regreta pentru ce ai fi putut fi sau avea.

Un suflet împietrit e mai greu de cărat. Mai greu decât însuși placajul ce-i acoperă copârșeul. Așa vrei să fii și tu? Treaba ta. Să-ți numere altcineva ghețișoarele postume.

Ducă-se tot, faptu-i consumat. Nimeni nu te va polei. Totul strălucește și ruginește cu sau fără tine. Cum îți sapi, așa te și-ngropi.