/ cianura

Lingură

Avem masă bogată și oaspeți aleși.

Li-i-n gură apă de poftă la oala ta.
Li-i-n gură duh la tăria dinaintea mesei.
Li-i-n gură de flatate și ornate.
Li-i-n gură dinți și limbi. De vițel, porc, rechin, specialități.

Întoarce-te cu spatele, du-te la bucătărie și mai adu linguri. Li-i-n guri că mai vor dar țin furca-n sus. Te furcă-n continuu, tot mai vor. Tu nu mai știi ce li-i-n guri, nu știi exact ce cer.

Până la urmă, le dai și felul de furcă. Feluri pe alese, proaspăt aduse. Cu furca ce li-i-n gură n-au ce face. Trebuie și cuțit să tai.

Îți pierzi puterile. Te așezi pe scaun să-ți tragi sufletul după atâta treabă. Cugetă și fii pe fază. Astfel, nici lingura nu-ți oxidează-n ciorbă, nici furca-n ceafă nu-ți va rugini și nici cuțitu-n carnea-ți vie nu se va îndoi.

Acum, li-i în guriță poftă de desert. Li-i în guriță apă după tortul tău. Ai pregătit special pentru ei un tort cu miros de migdale și esență tare din sâmbure de caisă. Ce deliciu! Li-i-n guriță chiar și acum gustul dulce-amărui...