Uniform

07/08/2017

Nu sunt ceea ce mi-aș dori, pentru că nu am un sistem de referință despre ce ar trebui să-mi doresc pentru mine. Ce știu eu despre

Martir după pereți

27/07/2017

Tu ești un martir. Scrii asta pe toți pereții. Știm pe cine ai pierdut sau regăsit, știm ce faci zi de zi, ce ai în farfurie,

Pomeni

19/07/2017

De câte ori nu te-a lăsat memoria experiențelor anterioare? Memorie care te-ar fi salvat de la o repetiție prostească a greșelilor trecute. Te-a lăsat de multe

Muște

08/07/2017

Ești obosit și vrei să te duci la culcare iar o muscă te urmează. În răcoarea nopții, aceasta se adăpostește lângă gura ta, pentru a se

Viață

20/05/2017

Cum poate fi lumea în care trăim? Vezi câți morți sunt și care umblă pe lângă tine? Nu auzim, nu vedem, nu vorbim. Să trecem mai

Nopți, vise, visuri, lupte, păci

02/05/2017

În liniștea unei nopți de mai, îți cauți nedumerit gândurile și-ți numeri fără încetare încasările și plățile. Într-un alt sens decât cel obișnuit. Te descurci tu

Cel mic

11/03/2017

Ai viața înainte, atât cât e din ea și tot înainte ar trebui să-i tragi și pe alții. Dar nu, tu îi tragi înapoi, te joci

Rugină

22/02/2017

Caracter ruginit învelit în foiță de aur… Te îmbeți cu liqueour maro, alegi țoale trendy, șterse de fața prăpăditului care încă îți mai poate zice „Bună

Ceapa

15/01/2017

Le rostesc pe rând: oameni, animale, fructe, legume, obiecte, fenomene ale naturii, însușiri. Totuși ceapa-i cea mai cea. Ceapa este o legumă ce apare de două

De ce?

26/12/2016

Nu renunț la speranța că te voi găsi aici, pentru că și tu mă vei cauta atunci când lumea îți va fi mai *dracă*. Altminteri, dacă-i

Digestiv

27/11/2016

Îți înfășoară stomacul în sârme și te învârte-n jurul propriei axe, pentru o pâine uscată înmuiată cu apă. Încă suntem tineri dar ăi mai cu etate

„Dau fericirea mea pentru a ta!”

29/10/2016

„Dau fericirea mea pentru a ta!” Ai grijă! La mai puțin de un an, cu adevărat, fericirea a plecat de la tine și s-a dus înspre

Preș

29/09/2016

Cum ajungi preșul rudelor, prietenilor și al altora? Nu te mai întreba! Ceva ai făcut. Ceva am făcut cu toții. Sunt cărți care vorbesc despre acest

Cine ești tu

31/08/2016

Cine ești tu? Ai un nume? Locuiești undeva? Scrie undeva mai multe despre tine? Pune-ți amintirile în cutii, adună insectele uscate de prin cotloane. Rupe firul

Iluzii și bucle

29/08/2016

Eu îți scriu… nu știu exact cum să încep, dar am să mă descurc cumva. Obrazul se lungește, se îngroașă și se amestecă în tot. Indiferent

Dincolo

22/08/2016

Mi-am pus să cânte pe fundal, melodia Moonlight Sonata a lui Beethowen și încep să scriu… Părți din noi mor treptat, până ne ducem cu totul

Călătoria

24/06/2016

Sunt o ființă mititică. Îmi place să străbat cerul atât timp cât mă țin aripioarele. Îmi place să simt mângâierea poianei de flori, care îmi înalță

Melci

25/05/2016

Este bine când nu mă aștept să fie bine și de cele mai multe ori rău, când mă aștept să meargă bine. Tot în același registru,

Adu-ți aminte și de mine...

16/05/2016

Nu de ziua mea când tehnologia te notifică (pentru că memoria ta nu mai poate lucra independent demult), nu de câte ori ai nevoie, pentru că

Ideație suicidară

07/05/2016

Ideație suicidară - moment de deschidere. Autor: oricine. Sfătuitor: oricare. „Au fost momente dure în viața mea. Au fost clipe în care îmi era rușine de